Emisiile de gaze cu efect de seră (GHG) generate de activitățile economice ale unităților rezidente din Uniunea Europeană s-au situat în primul trimestru din 2024 la 894 milioane tone echivalent CO2, o scădere de 4% față de perioada similară din 2023 (931 milioane tone echivalent CO2), arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Programul ″Anghel Saligny″ prevede alocarea de la bugetul de stat a 2,6 miliarde de euro pentru 807 de proiecte de rețele de distribuție a gazelor, până în 2027, majoritatea în zone rurale.
Încasări viitoare din vânzări de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) alocate gratuit României de către UE, estimate la peste 330 milioane euro, vor fi redirecționate dinspre finanțarea unor proiecte de investiții în energie, în special în obiective legate de gaze naturale, către mai multe bugete ale statului, a decis Guvernul.
Pompele de căldură pot fi o soluție alternativă la extinderea rețelelor de distribuție de gaze și hidrogen, arată o analiză realizată de Bankwatch România, cu sprijinul Energy Policy Group.
Ministerul Energiei a solicitat Guvernului suplimentarea creditelor bugetare și de angajament aprobate pentru luna septembrie, pentru a avea banii necesari plății subvențiilor de stat pentru acoperirea unei părți din costurile certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) incluse în prețul electricității, suportate de marii consumatori industriali de energie din România anul trecut.
Compania de stat Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, a plătit din fonduri proprii peste 500 de milioane de euro pentru a-și îndeplini obligația de achiziție de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) pentru producția de electricitate a anului trecut.
Parchetul European (European Public Prosecutor’s Office - EPPO), condus de fosta șefă a DNA-ului românesc Laura Codruța Kovesi, a întreprins luni zeci de percheziții și alte măsuri investigative în Bulgaria, în cadrul unei anchete privind o posibilă fraudare a sistemului UE de tranzacționare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2), cu prejudicii potențiale de milioane de euro pentru bugetul comunitar și cel național.
Măsura vizează reducerea riscului de „relocare a emisiilor de dioxid de carbon”, situație în care întreprinderile își mută producția în țări din afara UE cu politici mai puțin ambițioase privind clima, ceea ce duce la sporirea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel mondial.
Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, care a asigurat 54% din producția locală în prima jumătate a anului, pregătește o strategie care vizează reducerea la zero a emisiilor nete de CO2 ale activității sale până în 2050, în linie cu obiectivele Green Deal ale Uniunii Europene.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a transmis pe Facebook că a participat astăzi la reuniunea informală a Consiliului Energie, găzduit de Președinția Slovenă a Consiliului UE, și că unul din aspectele importante pe care le-a evidențiat, alături de majoritatea omologilor din statele membre UE, s-a referit la prețurile ridicate la energie și la costul certificatelor de CO2.
Pentru România, care resimte deja din plin scumpirea energiei electrice determinată de majorarea prețurilor certificatelor CO2, cele mai importante modificări avute în vedere de Executivul european sunt stoparea alocărilor gratuite de astfel de certificate pentru sectoarele producătoare de energie, oțel, aluminiu, ciment și îngrășăminte chimice, precum și eliminarea oricăror proiecte legate de surse fosile de energie din rândul celor finanțabile prin așa-numitul Fond de Modernizare, ceea ce ar putea afecta de exemplu planurile Complexului Energetic Oltenia și ale Electrocentrale București (ELCEN).
Mai mult de zece state din SUA conduse de guvernatori republicani au amenințat că își vor retrage activele financiare, estimate la sute de miliarde de dolari, din instituțiile de profil, în special bănci, care își vor "înverzi" politicile investiționale și de creditare și vor tăia finanțările pentru industriile energetice convenționale, cu emisii mari de CO2, de care aceste state sunt dependente, scrie publicația americană Axios.
Companiile europene, în special cele din sectoarele mari consumatoare de energie și cu emisii semnificative de gaze cu efect de seră, cer de mult timp introducerea unei taxe CO2 la granița Uniunii Europene, pentru compensarea pierderii de competitivitate cu care se confruntă industria din Europa în raport cu concurenții din state din afara UE, cu legislații de protecție a mediului mult mai laxe și mai puțin costisitoare.
Comisia Europeană a trimis astăzi României două noi scrisori de punere în întârziere, primul pas în procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement).
Operatorul bursier Intercontinental Exchange Inc. intenționează să își mute piața pentru certificatele europene de emisii de gaze cu efect de seră (EUA), cu o valoare de un miliard de euro pe zi, de la Londra în Olanda, dând o lovitură încercărilor Marii Britanii de a deveni o forță în finanțarea verde după Brexit, transmite Bloomberg.
Green NCAP, sistemul de testare a emisiilor, pus la punct de organizația EuroNCAP, a publicat noi rezultate ale unui lot de 24 de automobile. Pachetul cuprinde și două vehicule electrice, care au primit 5 stele, însă marea majoritate este formată din vehicule cu motoare cu combustie, începând de la micile Peugeot 208 sau SEAT Ibiza și până la VW Transporter ori modelele premium de la Audi, BMW și Mercedes.
Comisia Europeană a adoptat Raportul intermediar privind politicile climatice ale UE, publicat anual, care prezintă progresele înregistrate de UE în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în 2019.
Unele centrale de producție de energie electrică din România, cum ar fi cele pe cărbune, ar putea primi subvenții decontate obligatoriu de consumatori pe facturile lor lunare doar pentru a rămâne în funcțiune și a fi capabile oricând să introducă electricitate în sistemul energetic național la nevoie, în momente de vârf de consum.
Guvernul lucrează la elaborarea de măsuri legislative solicitate de industria energetică, dar și de marii consumatori industriali de energie electrică și gaze, respectiv la un sistem de protejare a consumatorilor casnici vulnerabili, care ar permite liberalizarea prețurilor, la o schemă de compensare a costurilor marilor jucători cu achiziția obligatorie de certificate de emisii de CO2, precum și la modificarea celebrei OUG nr. 114/2018.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, socialistul Frans Timmermans, unul dintre aspiranții la șefia Executivului de la Bruxelles, susține, într-un interviu acordat Euronews, introducerea unei taxe pe emisiile de gaze cu efect de seră la nivel european, pentru finanțarea politicilor de combatere a schimbărilor climatice.
Complexul Energetic Oltenia, producătorul de energie pe bază de cărbune controlat de stat prin Ministerul Energiei, cu peste 77% din acțiuni, a lansat o licitație în piața de profil pentru a împrumuta ultimele certificate de emisii de gaze cu efect de seră de care are nevoie pentru a își îndeplini obligația prevăzută de legislația europeană și națională până la termenul limită din 30 aprilie, au declarat, pentru Profit.ro, surse din piață.
Între timp, a fost înființată compania Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român SA, parte a soluției, convenite în urmă cu 6 ani, de reglare a datoriilor istorice ale Rompetrol față de statul român, și a început să avanseze și implementarea părții a doua a înțelegerii din Memorandumul încheiat de Guvern în 2013 cu KMG International din grupul kazah de stat KazMunayGas, respectiv preluarea de către KMG International a unei cote de 26,7% din participația de aproape 45% din acțiunile Rompetrol Rafinare aflată în posesia Ministerului Energiei, contra unei sume minime de 200 milioane dolari.
Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din țară, plătește în acest an 950 milioane lei pentru certificatele de emisii de dioxid de carbon, adică un sfert din afacerile companiei, a declarat, pentru News.ro, directorul general al societății, Sorin Boza. Acesta spune că suma este mult prea mare, în condițiile în care ”CE Oltenia nu poluează”, iar cu suma respectivă se pot face investiții.
Statul va subvenționa cu cel mult 190.000 lei/unitate instalarea de stații de încărcare a vehiculelor electrice de către primăriile municipiilor reședință de județ și de către cea a Capitalei, banii provenind din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră alocate României de către UE și fiind gestionați de către Administrația Fondului pentru Mediu.